Vineri, 05 Iunie 2026

Ani grei de închisoare pentru torturarea unui animal

de Andra RAFTU Miercuri, 13 Ianuarie 2016 361 < 1 min citire
Ani grei de închisoare pentru torturarea unui animal
După ce mass-media a prezentat mai multe cazuri în care animalele erau chinuite și maltratate de oameni, Asociația "Mișcarea Dreptate pentru Animale" a lansat o petiție. Reprezentanții solicită Parlamentului modificarea legii pentru protecția animalelor astfel încât bătăușii să primească o pedeapsă cu închisoarea cuprinsă între 2 și 7 ani. 
Petiția a fost semnată deja de 10.000 de persoane. Aceștia consideră că o lege mai aspră ar stopa fenomenul și s-ar diminua numărul cazurilor de animale maltratate. 
În prezent, legea prevede că cei care torturează animalele să facă închisoare între 3 luni și un an. Mai mult, agresorilor li se va interzice să dețină animale pentru o perioadă de șapte ani. 
Printre prevederile legii, se numără rănirea sau schingiuirea animalelor, uciderea cu intenție, practicarea tirului pe animale domestice sau sălbatice, precum și organizarea de lupte între animale. 
În vizor sunt luați și proprietarii de animale. Cei care nu le îngrijesc corespunzător ar putea fi sancționați cu o amendă contravențională de până la 10.000 lei. Legea în vigoare prevede amenzi de până la 3.000 lei. 
Taguri
Articolul anterior Cine sunt universitarii constănțeni din spatele "pușcăriașilor scriitori"
Articolul următor Lovită mortal de tren

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei