În luna februarie Aproape 300 de mandate de aducere, puse în aplicare de jandarmi

de Camelia MIU - MITRIC Miercuri, 05 Martie 2008 433
În luna februarie, militarii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța au executat 286 de mandate de aducere, emise de instanțele judecătorești și parchetele care le deservesc din orașele Constanța, Mangalia, Medgidia și Hârșova. Totodată, de la începutul lunii martie au mai fost puse în executare 21 de mandate. Potrivit purtătorului de cuvânt al IJJ Constanța, căpitan Sorin Trancă, pe timpul desfășurării misiunilor de acest gen, activitatea jandarmilor este îngreunată de faptul că unele rude sau cunoștințe ale celor chemați în fața instanțelor dau date false despre locul de muncă sau adresa la care aceștia locuiesc fără forme legale. Astfel, ieri, 4 martie a.c., în satul Floriile (comuna Alimanu), după cercetările efectuate de jandarmi, Marinela A., de 42 de ani, (care refuză să se prezinte la un proces în care este citată) a fost găsită la domiciliul altei persoane, care, la rândul ei, a dat informații false, cu intenția de a ascunde autorităților locul în care se afla femeia citată de instanță. Ținând cont de cele constatate, jandarmii au aplicat persoanelor în cauză câte o amendă de 500 de lei. Conform articolului 184 din Codul de Procedură Penală, modificat de Legea numărul 356/2006, Jandarmeriei Române îi revine obligația de a executa mandatele de aducere în vederea desfășurării operative a activităților de justiție de către instanța de judecată sau organele de urmărire penală.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei