Aproape 7.000 de militari, printre care și o parte din cei aflați în misiune în Afganistan, s-au vaccinat împotriva gripei porcine, în condițiile în care Ministerul Apărării a primit încă de la începutul lunii decembrie 33.600 de doze de vaccin gripal pandemic, informează MApN.
- Publicitate -
Potrivit MApN, cele 33.600 de doze de vaccin reprezintă necesarul pentru imunizarea în regim prioritar a personalului medico-sanitar, personalului operativ și de intervenție, precum și a militarilor care execută misiuni în teatrele de operații. Astfel, conform raportărilor din teritoriu, înregistrate până la data de 8 ianuarie, au fost vaccinați un număr de 6.910 de militari.
Ministerul Apărării susține că în ultimele zile s-a înregistrat o creștere a cererii personalului armatei de a efectua vaccinarea împotriva gripei noi, inclusiv din rândul acelora care inițial refuzaseră această vaccinare.
"S-a trecut deja la vaccinarea cu vaccin gripal pandemic pentru toate persoanele cu vârsta peste 16 ani care solicită acest lucru, prin intermediul medicilor de familie din rețeaua sanitară a Ministerului Apărării Naționale", arată MApN.
Totuși, MApN precizează că, în prezent, nu există niciun caz de gripă cu virusul A/H1N1 în rândul personalului din Armată și că nu a fost semnalată nicio îmbolnăvire cu gripă porcină la militarii din teatrele de operații.