La numai 20 de ani, Mihail Culciar conducea automobilul având o îmbibație alcoolică de 1,25 grame la mie, după cum a relevat testul de alcoolemie.
- Publicitate -
În această stare, el a produs, acum câteva zile, lângă localitatea Amzacea, un grav accident rutier, în urma căruia prietena sa, de 19 ani, a murit.
Prin urmare, Mihail Culciar va fi cercetat penal pentru comiterea infracțiunilor de ucidere din culpă și conducere având o îmbibație alcoolică peste limita legală.
Accidentul rutier s-a petrecut în seara zilei de 22 noiembrie, în jurul orei 22,10, când Mihail Culciar, de 20 de ani, din satul General Scărișoreanu, conducea un autoturism marca Dacia, fiind în stare avansată de ebrietate. La un moment dat, din cauza carosabilului umed, dar și a neatenției în conducere, el a părăsit partea carosabilă, a intrat în coliziune cu un copac, iar apoi a fost izbit în altul.
În urma impactului deosebit de violent, prietena băiatului, pasageră în autoturism, Elena Staciu, de 19 ani, a murit pe loc.