Electoratul constănțean a ales să nu aleagă. Europarlamentarele și referendumul pentru introducerea votului uninominal, evenimente organizate ieri, nu au scos românii din case. În județul Constanța, secțiile de votare și-au așteptat, până la orele după-amiezii, alegătorii. În drumul de la biserică spre casă, vârst-nicii s-au oprit la urne pentru a da, probabil pentru ultima dată, așa cum au spus unii dintre aceștia, votul pentru "aleșii neamului".
- Publicitate -
Le dau votul, să-mi dea pensia
În Tîrgușor, alegerile au decurs fără evenimente neplăcute. Oamenii au votat fără entuziasm, din dorința unei schimbări cât mai rapide. "Nu ne întreabă nimeni, nimic. Ei nu știu dacă avem ce mânca, dacă avem cu ce să ne-ncălțăm", a declarat o femeie din comună.
Mariana Micu are 41 de ani și a ales să nu se ducă la vot: "Mai am timp să mă decid, dar e puțin probabil să mă răzgândesc. Refuz să-i mai fac pe ăia oameni. Dorm destul în parlamentul nostru, nu e nevoie să doarmă și în PE. Nu se va schimba nimic, nu sunt naivă să cred așa ceva. Nu am încredere în ei, să le fie rușine că au luat și banii pentru chirie, bine le-a făcut Nașu’ la el în emisiune".
Bătrânii din localitate își doresc pensii mai mari: "Nu foarte mari, ci suficient cât să putem trăi și noi un pic mai bine", își plânge o bătrână necazul.
Ultimul vot al bătrânilor
În satul Mireasa, niciun buletin de vot nu a fost anulat până la ora 14:00. La secția 495 din localitate votaseră, până la ora prânzului, doar 72 de alegători din totalul populației de acolo. "Tineretul stă în Spania, sunt plecați în străinătate vreo 15, 20, iar restul sunt la oraș, la Constanța", a declarat un sătean. Electoratul de aici a fost reprezentat, preponderant, de bătrâni. Mai mult sau mai puțin informați, aceștia au venit la secția de votare pentru a schimba, speră ei, ceva. "E, poate, ultimul nostru vot, mâine poimâine murim", a spus cu vocea tremurândă o bătrână.
"Votăm cu ăia care ne-au mărit pensiile"
"Domnu’ Geoană a fost mai indulgent cu țăranii. Restul, toți ceilalți, au mâncat tot. Pe mine nu mă crede nimeni că nu am o felie de pâine să mănânc. Ăștia au mâncat tot ce era de mâncat. Să vină și să încerce și ei să trăiască aici, la țară, o săptămână, în sărăcia asta, cu pensia mea de nouă sute de mii, să vadă, se descurcă?! Eu am încredere în partidul care ne-a mărit venitul și atâta", a specificat Maria Genes, o femeie de 59 de ani, din comuna Vulturu.
La secția 510 din localitate, până la ora 15.00 se prezentaseră la urne 140 de alegători dintr-un total de 602. Pe listele suplimentare figurau, până la această oră, șase persoane.
"Am votat cu trandafirii"
În Ovidiu au votat și persoanele care nu știu să citească. O femeie de etnie romă întreba, derutată, cu ce partid a votat ea, dacă simbolul este cel al trandafirilor. În conformitate cu declarația președintei comisiei pentru europarlamentare, Victoria Emilia Lămureanu, referent în cadrul primăriei, tinerii, și nu numai ei, nu prea s-au înghesuit să facă uz de dreptul lor de a decide cine anume îi va reprezenta în PE și "nici nu au părut prea interesați de varianta uninominalului care va fi introdus. De incidente neplăcute nu pot să vorbesc pentru că oamenii nu vin la vot".
Prezența anemică la vot a fost com-pletată, așadar, de o informare slabă a electoratului și, ceea ce este mai grav, de o indiferență nemascată. Dezamăgiți, scârbiți, nemotivați, oamenii au ales să nu aleagă.