Joi, 04 Iunie 2026

Arestat pentru trafic internațional de droguri de mare risc

de Simona ANGHEL Luni, 18 Decembrie 2023 416 1 min citire
Arestat pentru trafic internațional de droguri de mare risc
La data de 16 decembrie a.c., polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Constanța, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat, de 51 de ani, cercetat pentru trafic internațional de droguri de mare risc și trafic de droguri de mare risc și deținere de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept.
Astfel, la data de 16 decembrie 2023 a.c., bărbatul a fost depistat în flagrant delict, după ce ar fi introdus din Bulgaria în România, transportat și deținut, în vederea comercializării, 40 de grame de cocaină, un gram metamfetamină și 1 comprimat cu substanța activă metilfenidat.
S-a reținut că, în luna noiembrie 2023, acesta ar fi comercializat, în mod repetat, droguri de mare risc (metamfetamină) cu suma de 800 lei pentru o doză.
Totodată, pe baza probelor administrate, s-a stabilit că bărbatul ar fi deținut pentru consum propriu fără drept, 3 comprimate cu substanța alprazolam.
La data de 16 decembrie a.c., procurorul de caz a dispus măsura preventivă a reținerii, pentru 24 de ore, față de acesta.
Bărbatul a fost condus și încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului Județean de Poliție Constanța.
La data de 17 decembrie a.c., acesta a fost prezentat instanței de judecată, cu propunere de arestare preventivă, pentru 30 de zile, propunere ce a fost admisă.
 Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română.
La activități au participat  și jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi „Tomis” Constanța.
În finalul comunicatului se precizează că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Taguri
Articolul anterior Reporturi uriașe la Joker și Loto 6/49
Articolul următor Activități recreative organizate de Primăria Cumpăna în parteneriat cu Fundaţia „Zi Deschisă”

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei