Joi, 04 Iunie 2026

Arestat pentru ultragierea unui polițist

de Camelia MIU - MITRIC Vineri, 23 Iulie 2010 2021 1 min citire
Un tânăr care era urmărit național și internațional a fost reținut, ieri, de polițiști.
Reprezentanții IPJ Constanța spun că, la data de 22 iulie, în jurul orei 3, polițiștii din cadrul Compartimentului Urmăriri, alături de cei din Mihail Kogălniceanu, și sprijiniți de luptătorii DIAS, l-au depistat pe Leonard Bănică, de 25 de ani, din Mihail Kogălniceanu, pe numele căruia Judecătoria Constanța emisese un mandat de arestare preventivă pentru comiterea infracțiunilor de ultraj, ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Din câte se pare, la data de 10 aprilie 2010, un agent de poliție de la Kogălniceanu a pornit în urmărirea unui autoturism BMW. Șoferul mașinii, care nu avea permis de conducere, a pierdut controlul volanului și a intrat într-un gard. Copilul șoferului a fost rănit în accident și transportat la spital, tatăl lui neezitând să spună polițiștilor că minorul ar fi condus autoturismul, pentru a scăpa de dosarul penal ce-l aștepta. La locul accidentului s-a strâns lumea ca la urs, iar unul dintre "spectatori" l-ar fi ultragiat pe polițistul venit să restabilească ordinea. Deși identificat, oamenii legii nu au mai putut da de Leonard Băncuță, tânărul sustrăgându-se urmăririi penale.
Ieri, polițiștii l-au ridicat pe individ și l-au depus în arestul IPJ în vederea continuării cercetărilor.
Taguri
Articolul anterior Dimu Polifroni și trei complici ai săi, puși în libertate
Articolul următor 130 de ani de la înființarea primei Camere de Comerț a Dobrogei, la Constanța și 20 de ani de la reînființarea Camerei, sub numele de "Camera de Comerț, Industrie și Navigație Constanța"

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei