Un bărbat de 40 de ani, din Murfatlar, este cercetat de polițiștii constănțeni pentru două furturi comise la bordul unor nave aflate sub pavilion străin, acostate în Portul Constanța.
- Publicitate -
Polițiștii Serviciului de Poliție Transporturi Maritime l-au identificat pe bărbatul de 40 de ani, din Murfatlar, care în urma cercetărilor și verificărilor efectuate, s-a stabilit că este suspect de comiterea a două furturi în Portul Constanța.
Astfel, în noaptea de 18 noiembrie 2011, individul ar fi urcat la bordul unei nave sub pavilion Italia, acostată în dana 46 a Portului Constanța, de unde ar fi furat dintr-o cabină a unui membru de echipaj, un laptop și mai multe pachete de țigări, în valoare totală de aproximativ 3.000 de lei.
În noaptea de vineri spre sâmbătă, suspectul a urcat la bordul unei nave sub pavilion R.P.D. Coreea, acostată în dana 36 a Portului Constanța, de unde a furat o borsetă, în care era un aparat de fotografiat digital și un card de memorie aferent, în valoare totală de 1.000 de lei.
Bărbatul a fost prezentat instanței de judecată, pe numele său fiind emis mandat de arestare preventivă pentru 20 zile.