Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea inculpaților Ismail Demir și Regep Demir sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ultraj și ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice.
- Publicitate -
Totodată, aceștia au solicitat instanței de judecată arestarea preventivă a inculpaților, cerere admisă de magistrații Tribunalului Tulcea, care au dispus emiterea unor mandate de arestare preventivă pe numele acestora, pentru o perioadă de 29 de zile.
Magistrații Tribunalul Tulcea au admis, la data de 10.08.2012, cererea procurorilor și au dispus emiterea unor mandate de arestare preventivă pe numele inculpaților, pentru o perioadă de 29 de zile.
Din probatoriul administrat în cauză, până la acest moment al urmăririi penale, a rezultat faptul că, la data de 9.07.2012, cei doi au proferat injurii, amenințări cu moartea și acte de violență la adresa unui lucrător de poliție și a unui jandarm, care, în exercitarea atribuțiunilor de serviciu, au intervenit în vederea restabilirii ordinii publice.
În acest context, Regep Demir a fost cel care i-a aplicat mai multe lovituri lucrătorului de poliție, continuând să-l lovească chiar și după ce victima a căzut la pământ, iar Ismail Demir i-a aplicat o lovitură de pumn la nivelul feței jandarmului, faptele acestora tulburând ordinea și liniștea publică.
Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale și a tuturor împrejurărilor producerii faptelor, spun procurorii.