Vineri, 05 Iunie 2026

Armata Română, în pas de sărbătoare

de Andreea ILIESCU Joi, 25 Octombrie 2012 312 < 1 min citire
Armata Română,  în pas de sărbătoare
foto: jdd.ro
Astăzi, se sărbătorește Ziua Armatei Române în toate unitățile din țară. Garnizoanele constănțene organizează atât ceremonii militare, cât și religioase. În urmă cu 68 de ani, în acele zile de luptă și jertfă, de sfârșit de octombrie, românii eliberau ultima brazdă din pământul țării cotropită prin Dictatul de la Viena din 30 august 1940, orașele Carei și Satu Mare.
Printre cei mai bine de 500.000 ostași români căzuți pe fronturile celui de-al doilea război mondial, în campaniile din est, până în Crimeea, Caucaz, Cotul Donului și Stepa Calmucă, sau cea din vest până în munții Tatra, se înscriu și numele unor ofițeri, subofițeri, gradați și soldați ai Corpului de Jandarmi care, prin faptele lor, au înscris pagini de glorie în istoria neamului românesc.
Astăzi, manifestările dedicate acestui eveniment debutează la sediul Inspectoratului Județean de Jandarmi Constanța și Gruparea Județeană Mobilă Tomis cu înălțarea Drapelului și intonarea Imnului de Stat, urmate de prezentarea unei expuneri privind semnificația acestei zile, la cluburile unităților.
De asemenea jandarmii vor depune coroane de flori la monumentele eroilor neamului din Constanța, Mangalia, Medgidia și Cernavodă. 
Taguri
Articolul anterior Marfă de aproape 150.000 euro, confiscată de vameșii constănțeni
Articolul următor Scandal cu focuri de armă la Medgidia - șapte persoane au fost reținute

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei