Vineri, 05 Iunie 2026

Asistentă medicală condamnată. "Furniza" acte false pentru dosare de pensionare

de Florentina BOZÎNTAN Sâmbătă, 28 Septembrie 2019 305 < 1 min citire
Asistentă medicală condamnată. "Furniza"  acte false pentru dosare  de pensionare
O femeie de 51 de ani, condamnată la trei ani de închisoare pentru luare de mită, a fost reținută de polițiștii constănțeni. Femeia a fost judecată și condamnată fiind acuzată că, ani buni, ar fi făcut parte dintr-o "încrengătură" ilegală, din Galați, prin care se făceau dosare de pensionare pe caz de invaliditate, cu acte medicale false.
Gabriela Luminița T., din municipiul Galați, a fost condamnată de Judecătoria Galați la trei ani de închisoare pentru luare de mită. Potrivit anchetatorilor, femeia, în calitate de asistentă medicală, angajată a Casei Județene de Pensii, împreună cu o colegă, Adriana I. solicita între 1.000 și 2.000 de euro pentru a furniza actele medicale pentru dosare de pensionare pe caz de invaliditate, iar documentele erau întocmite în fals. Mai mult, în timpul anchetei penale, cele două femei ar fi încercat să scape de urmărirea penală oferind mită unui ofițer al Direcției Generale Anticorupție, dar au fost denunțate.
Zilele trecute, inculpata a fost reținută pe raza municipiului Constanța și transportată la penitenciar. 
Taguri
Articolul anterior Bătrână violată, în toiul nopții, în propria casă
Articolul următor Sufocat de neajunsuri. Teatrul de Operă și Balet "Oleg Danovski" își "cântă" suferința

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei