Vineri, 05 Iunie 2026

Atac al hoților la Baza Militară SUA de la Kogălniceanu

de Florentina BOZÎNTAN Marţi, 16 Decembrie 2014 436 1 min citire
Atac al hoților la Baza Militară SUA de la Kogălniceanu
Doi tineri au fost arestați preventiv după ce au dat "atacul" la Baza Militară SUA Mihail Kogălniceanu. Cei doi sunt acuzați că, profitând de neatenția militarilor, au furat patru laptopuri. Potrivit oamenilor legii, cei doi suspecți, Mihai Lucian Gușă și Alexandru Raicovici, erau angajați la o firmă de curățenie și au avut acces la dormitoarele și birourile din cadrul bazei militare. "Din probele administrate până în acest moment în cauză, în sarcina inculpatului Mihai Lucian Gușă s-a reținut că în data de luni, 8 decembrie 2014, în calitate de angajat al unei firme prestatoare de servicii, în timp ce își desfășura activitatea într-un dormitor aflat în incinta Bazei Militare SUA Mihail Kogălniceanu, prin spargerea unui lacăt de la un dulap, a sustras două laptopuri Dell și Apple. În baza aceleași rezoluții infracționale, s-a stabilit că incul-patul, împreună cu inculpatul Alexandru Raicovici, angajat al firmei prestatoare de servicii, în timp ce își desfășurau activitatea într-un alt dormitor aflat în incinta bazei militare menționate, prin spargerea unui lacăt de la un dulap, au sustras două laptopuri, mărcile Dell și HP", au precizat procurorii. Cei doi tineri au fost depistați, iar în week-end-ul care a trecut au fost prezentați magistraților Judecătoriei Constanța, care au dispus arestarea lor preventivă pentru 30 de zile, sub acuzația de furt calificat. 
Taguri
Articolul anterior Accident rutier în Constanța. A pierdut controlul volanului într-o curbă
Articolul următor UPDATE. Copilotul accidentului aviatic de pe lacul Siutghiol, scos la mal. Starea sa este gravă

Comentează știrea

Gicu
16 decembrie 2014
Hasta e Romania,mo !

Vom gasi si tancuri la fier vechi.

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei