Atac șocant! Un bărbat şi o femeie, arși cu acid de baterie în timp ce se aflau într-o mașină. Ce spune Poliţia

de Alina DRACOPOL Miercuri, 05 Iunie 2024 264
Poliţiştii şi procurorii din Călăraşi au deschis o anchetă pentru tentativă de omor după ce un bărbat şi o femeie au fost atacaţi cu o substanţă corozivă, în timp ce se aflau într-un autoturism. Autorul atacului nu este încă identificat. Primele date din anchetă indică faptul că atacatorul a aruncat în cei doi cu acid de baterie, victimele fiind duse la spital, anunță news.ro.
Incidentul s-a petrecut pe o stradă din municipiul Călăraşi, scrie stiripesurse.ro

Ce spun polițiștii

”La data de 4 iunie a.c., în jurul orei 22:09, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Călăraşi au fost sesizaţi, prin S.N.U.A.U. 112, cu privire la faptul că două persoane ar fi fost vătămate corporal. În urma primelor cercetări efectuate, poliţiştii au constatat faptul că o persoană necunoscută ar fi aruncat cu o substanţă corozivă pe o femeie, de 29 de ani, şi pe un bărbat, de 24 de ani, în timp ce aceştia s-ar fi aflat într-un autoturism, în municipiul Călăraşi. Având în vedere aspectele sesizate şi gravitatea faptei, la faţa locului s-a deplasat o echipă amplă de poliţişti, coordonată de un procuror din cadrul Parchetului de pe Lângă Tribunalul Călăraşi”, informează, miercuri, Poliţia judeţeană Călăraşi.

Surse judiciare au declarat pentru News.ro că substanţa cu care cei doi au fost atacaţi pare a fi acid de baterie. Mostre prelevate de la locul incidentului au fost trimise la laborator pentru analize.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei