Doi rangeri ai Administrației Parcului Natural Lunca Mureșului au fost atacați joi seara, după ce au urmărit un autoturism al cărui ocupanți furau lemne dintr-o zonă protejată. Incidentul a avut loc în timp ce patrulau pe raza județului Timiș.
- Publicitate -
Rangerii au observat hoții și au pornit în urmărirea acestora, până la marginea unei localități, unde suspecții au primit sprijinul unui grup de aproximativ 20 de persoane. Agresorii i-au înconjurat și atacat pe rangeri, iar unul dintre hoți i-a lovit cu un par. Pentru a se proteja, cei doi angajați s-au refugiat în mașina de serviciu, care a fost și ea distrusă parțial: oglinda dreaptă a fost ruptă, iar geamul de la zona șoferului spart. Agresorii încercau să împiedice rangerii să plece.
În cele din urmă, rangerul aflat la volan a reușit să pornească autoturismul și să scape din mijlocul atacatorilor.
"Ne bucură faptul că colegii noștri au reușit să scape dintr-un eveniment reprobabil care se putea solda cu consecințe mult mai grave", a declarat Mihai Pascu, directorul Administrației Parcului Natural Lunca Mureșului.
Cazul este în atenția autorităților, Poliția identificând făptașii, iar Parchetul din Timiș a deschis un dosar de cercetare penală pentru faptele comise, scrie ObservatorNews.ro.