O turistă de 23 de ani, a avut parte de o experiență mai puțin plăcută, sâmbătă seara, la intrare în stațiunea Mamaia. Ea a fost mușcată de un câine maidanez și a avut nevoie de îngrijiri medicale.
- Publicitate -
Potrivit cadrelor medicale de la Serviciul Județean de Ambulanță Constanța, apelul la Serviciul unic de urgență 112 a fost primit în jur de 18,40. Tânăra turistă, care se plimba prin Satul de Vacanță, a fost înconjurată de mai mulți câini, iar unul a mușcat-o de coapsă. "Rana nu a fost gravă, i-a fost acordat primul ajutor și a fost transportată la Spitalul Județean Constanța", ne-au precizat cadrele medicale.
În apărarea tinerei au sărit taxime-triștii care staționau în zonă. Potrivit oamenilor legii, până în prezent nu a fost depusă nicio plângere la Biroul de Poliție al stațiunii Mamaia referitor la acest incident.