O nouă metodă de înșelăciune, bazată pe tehnologie și manipularea emoțională, îi pune în alertă pe polițiști. Escrocii profită de empatia oamenilor și folosesc pretexte aparent banale pentru a obține acces la date sensibile.
- Publicitate -
Potrivit autorităților, metoda este întâlnită tot mai des în locuri aglomerate, precum centre comerciale, piețe sau stații de transport în comun, inclusiv în București, unde au fost raportate primele cazuri. Persoane necunoscute se apropie de trecători și le cer ajutorul pentru a folosi telefonul mobil, invocând dificultăți minore, precum „nu mă descurc” sau „am nevoie doar un minut”.
În realitate, aceste interacțiuni pot ascunde o capcană. În timp ce victima încearcă să ajute, dispozitivul folosit de escroci poate avea funcții active care înregistrează imaginea sau vocea persoanei. Astfel, sunt colectate date biometrice care pot fi ulterior utilizate în scheme de fraudă.
Specialiștii avertizează că aceste informații pot fi folosite pentru a crea materiale false cu ajutorul inteligenței artificiale, cum ar fi apeluri simulate către rude sau chiar tentative de fraudă bancară. În astfel de situații, vigilența scade, mai ales pentru că interacțiunea are loc în public și pare inofensivă.
Reprezentanții poliției recomandă evitarea utilizării telefoanelor aparținând unor persoane necunoscute și prudență în orice interacțiune de acest tip. Semnele de alarmă includ insistența, graba sau refuzul persoanei de a atinge propriul dispozitiv.
Datele arată că fenomenul este în creștere. Anul trecut, în România s-a înregistrat o creștere semnificativă a fraudelor și tentativelor de fraudă, pe fondul dezvoltării tehnologiilor bazate pe inteligență artificială, ceea ce face ca astfel de metode să fie tot mai greu de depistat, potrivit ObservatorNews.ro.