Vineri, 05 Iunie 2026

Atenție, șoferi! Restricții de circulație în județul Constanța

de Andreea ILIESCU Marţi, 15 Iulie 2014 136 1 min citire
Atenție, șoferi! Restricții de circulație în județul Constanța
Polițiștii Inspectoratului General al Poliției Române anunță faptul că, până pe data de 31 august, pe anumite drumuri din județul Constanța se va circula cu restricții.
Astfel, pe Autostrada A2 București - Murfatlar, pentru vehiculele cu masa totală maximă autorizată de peste 3,5 tone circulația va fi restricționată: pe sensul de parcurs București - Constanța - vinerea, între orele 12.00 și 24.00, iar sâmbăta între orele 6.00 și 14.00; pe sensul de parcurs Constanța - București - duminica, între orele 12.00 și 00.00; pe sensul de parcurs Fetești - Cernavodă - duminica, între orele 12.00 și 00.00. De asemenea, pe DN 39 Agigea - Mangalia, vehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone nu au voie să circule vinerea, între orele 12.00 și 22.00, iar sâmbăta și duminica, între orele 06.00 și 22.00. În plus, pe DN 22C Murfatlar - Cernavodă, în ambele sensuri, circulația este restricționată pentru vehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, duminica, între orele 12.00 și 00.00.
De asemenea, reamintim că pe podul de la Agigea, până pe 15 septembrie este permisă circulația pentru toate categoriile de autovehicule pe cele patru benzi. Totuși, se menține restricția de viteză de 50 km/h și nu vor putea circula pe pod vehiculele agabaritice. 
Taguri
Articolul anterior Videoconferință cu ministrul Pricopie. Elevii de 10, premiați
Articolul următor AEROMANIA, cel mai mare spectacol aviatic de pe litoral

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei