În perioada 5-7 septembrie, în stațiunea Mamaia va avea loc a șasea ediție a evenimentului Triathlon Challenge Mamaia. Datorită acestui eveniment, se vor institui unele restricții de circulație în zona în care se va desfășura traseul competiției. Astfel, în zilele de sâmbătă, 6 septembrie, și duminică, 7 septembrie, între orele 8.30 - 15.30, va fi închis un sens de circulație în stațiunea Mamaia, dinspre Năvodari către Constanța. Cele trei benzi de circulație de pe celălalt sens vor fi însă deschise, urmând să se circule în ambele direcții, dar vor fi alocate două benzi către Năvodari și una către Constanța.
- Publicitate -