Au început verificările judecătoarei Cîrciumaru

de Camelia MIU - MITRIC Sâmbătă, 03 Martie 2012 744
Ceea ce s-a întâmplat în dosarul în care Radu Popescu a fost eliberat din arest după ce magistratul ori grefierul de ședință au omis să treacă în dispozitivul încheierii de ședință faptul că se menține starea de arest a inculpatului a bulversat și, totodată, a tulburat apele, din nou, la Judecătoria Constanța. După o perioadă de acalmie, în care instanța respectivă nu a mai ieșit în evidență cu vreo problemă majoră, acum, Inspecția Judiciară a Consiliului Superior al Magistraturii este iarăși cu ochii ațintiți asupra Judecătoriei Constanța în urma acestui nou scandal.Așa cum am menționat în edițiile precedente ale ziarului "Cuget Liber", Inspecția judiciară din cadrul CSM s-a autosesizat în acest caz pe baza articolelor care au apărut în presa locală, iar acțiunea de verificare prealabilă a fost demarată, conducerea Judecătoriei Constanța primind deja o serie de dispoziții clare în ceea ce privește strict această situație.Prin urmare, până la data de 9 martie, conducerea instanței trebuie să trimită la Inspecția judiciară încheierea de ședință din care lipsește dispozitivul dar prin care s-a hotărât menținerea în arest a lui Radu Popescu, minuta prin care s-a dispus menținerea în arest, motivele de recurs, data redactării, transcrierea ședinței etc.Vestea că judecătoarea Mihaela Lavinia Cîrciumaru este anchetată de CSM nu putea să fie trecută ușor cu vederea la instanțele de la Constanța, mai ales că, deși este tânără, aceasta este cunoscută ca un magistrat cu vechime al Secției penale a instanței amintite, din 2004 ea desfășurându-și activitatea aici. Mai mult decât atât, magistratul Cîrciumaru este catalogat drept un judecător foarte bine pregătit din punct de vedere profesional, care are abilități de a conduce o ședință de judecată, știe ce și cum să discute cu fiecare cetățean care se prezintă în fața sa, fie el inculpat, martor ori parte vătămată, așadar are reputația unui judecător echilibrat și care nu "sare calul" în vreo privință. Prin urmare, semnalele privind cariera judecătoarei nu puteau fi, în aceste condiții, decât unele pozitive, iar avansarea sa într-o poziție de conducere era ușor previzibilă.Cercetarea sa de către CSM nu poate fi însă, în acest moment, decât o pată neagră pe CV-ul ei. Rămâne de văzut dacă inspectorii de la CSM vor ține cont de experiența și CV-ul nepătat al judecătoarei Cîrciumaru și vor trata cu indulgență situația de față, considerând-o nimic altceva decât o eroare materială, care se putea întâmpla oricui, ori vor considera că neglijența ei, care a condus, până la urmă, la lăsarea în libertate a unui individ judecat pentru fapte grave, merită să fie analizată și pedepsită drastic.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei