Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Au intrat în casa unui pensionar și i-au luat toți banii

de Camelia MIU - MITRIC Luni, 20 Iunie 2011 344 < 1 min citire
Un pensionar din Cernavodă a tras o sperietură groaznică, la sfârșitul săptămânii trecute, când s-a trezit cu doi indivizi peste el, care l-au amenințat și i-au cerut toți banii din casă. Ei forțaseră ușa de la intrarea în locuință și, prin amenințare, i-au luat omului 500 de lei.
Pensionarul a anunțat imediat Poliția și, cu sufletul la gură, a povestit ce i s-a întâmplat.
După aproximativ o oră de la sesizare, polițiștii din Cernavodă au reușit identificarea și depistarea celor doi suspecți, într-un bar din localitate, asupra lor fiind găsită și suma de bani reclamată ca furată.
Nuțu Neagu, de 47 de ani, și Romel Stoica, de 42 de ani, ambii din Cernavodă, au fost reținuți iar, ulterior, prezentați magistraților cu propunerea de arestare preventivă, pe numele lor fiind emise mandate pentru o perioadă de 29 de zile pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie. 
Articolul anterior Nereguli mari în Terminalul de la Agigea!
Articolul următor Ionuț Gheorghe s-a calificat în sferturi la Europene

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei