Vineri, 05 Iunie 2026

Au pus în pericol circulația feroviară

de Carmen MOCANU Luni, 16 Iunie 2008 372 < 1 min citire
Trei tineri au fost surprinși în flagrant în timp ce sustrăgeau subansamble de cale ferată.
În noaptea de 13 spre 14 iunie, în jurul orei 2, polițiștii Secției 5 au fost sesizați prin Serviciul Unic de Urgență 112 cu privire la faptul că, de pe strada Caraiman, mai multe persoane sustrag subansamble de cale ferată.
În consecință, o patrulă de siguranță publică s-a deplasat la fața locului unde i-au găsit pe Octavian Sulimovici, de 35 de ani, din Constanța, Mădălin Tibar, de 28 de ani, din comuna Rădăuți, județul Botoșani și pe Gabriel Lungu, de 19 ani, din Constanța.
Potrivit anchetatorilor, cei trei aveau lângă ei mai multe componente de cale ferată dezasamblate și diferite chei pe care le utilizau la demontarea pieselor.
Ei au fost conduși la sediul Poliției unde au dat declarații cu privire la fapta lor, oamenii legii întocmindu-le dosare penale.
Prejudiciul cauzat a fost recuperat în totalitate, iar cercetările continuă de către lucrători din cadrul Postului de Poliție Transporturi Feroviare - Constanța.
Articolul anterior I-am avut în mână pe italieni!
Articolul următor Vele optimiste

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei