Un bancomat aparținând Piraeus Bank a fost sustras în noaptea de marți spre miercuri din Complexul Comercial Măcin, aflat pe strada Steagului nr. 54, din cartierul Coiciu.
- Publicitate -
În jurul orei 2,00 hoții au pătruns în complex forțând ușa de termopan și, cu ajutorul unui Jeep, au dislocat ATM-ul din betonul în care era încastrat cu două dibluri. Mai exact, hoții au legat un cablu de bancomat, iar capătul celălalt, de Jeep-ul cu care au venit la furat, după care l-au smuls prin pornirea mașinii. Societatea în cauză este monitorizată de o firmă de pază și este prevăzută cu sistem de supraveghere video propriu. Patronul magazinului, Alexandru Simedrea, a spus că bărbații erau mascați, iar operațiunea a durat 40 de secunde, după cum reiese de pe înregistrarea video.
Potrivit polițiștilor, alarma s-a declanșat, însă angajații societății de pază care monitoriza complexul nu au ajuns la timp pentru a-i prinde pe hoți.
Bancomatul în cauză a fost alimentat la data de 10 martie 2010, urmând ca zilele următoare să se stabilească suma aflată în momentul furtului în ATM.