Vineri, 05 Iunie 2026

Audi furat din Ungaria, găsit la Negru Vodă

de Carmen MOCANU Marţi, 02 Martie 2010 414 < 1 min citire
Polițiștii de frontieră au găsit încă o mașină care fusese furată din străinătate și circula pe drumurile din județul Constanța.
În cursul zilei de duminică, la Punctul de Trecere al Frontierei de la Negru Vodă, pe sensul de ieșire din țară, s-a prezentat un cetățean cu dublă cetățenie, română și turcă. Nezir Yucsel, de 49 ani, domiciliat în Con-stanța, se afla la volanul unui autoturism Audi Q7. Oamenii legii l-au oprit și i-au cerut actele autoturismului la control, însă bărbatul nu a putut prezenta documentele. În urma verificărilor, în baza de date a Interpol, a reieșit că mașina figurează ca fiind furată, din Ungaria, din luna mai a anului trecut. Drept urmare, autoturismul în valoare de 50.000 de euro a fost indisponibilizat la sediul SPF Negru Vodă. Totodată, Nezir Yucsel s-a ales cu dosar penal, el fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la furt.
De la începutul anului și până în prezent, polițiștii de frontieră din Constanța au descoperit, pe raza județului nostru, 14 autoturisme furate din țări ale Uniunii Europene.
Articolul anterior 12 dosare penale într-o singură zi
Articolul următor Banii pentru finanțarea Sălii Polivalente, blocați de Curtea de Conturi

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei