Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Autoturism căzut de pe un pod! Înăuntru se aflau două persoane, de peste 70 de ani

de Alina DRACOPOL Vineri, 29 Iulie 2022 304 < 1 min citire
Autoturism căzut de pe un pod! Înăuntru se aflau două persoane, de peste 70 de ani
Un autoturism în care se aflau două persoane a căzut, vineri, de pe un pod într-un pârâu, în localitatea Pluton, comuna Pipirig.
În autoturism se aflau două persoane, o femeie în vârstă de 73 ani şi un bărbat în vârstă de 74 ani, scrie Agerpres.
"Un autoturism în care se aflau două persoane a părăsit partea carosabilă şi s-a răsturnat de pe un pod căzând în albia unui pârâu. Până la sosirea forţelor de intervenţie, cele două persoane s-au autoevacuat din autoturism. Acestea au primit îngrijiri medicale la locul evenimentului de la echipajele SMURD şi SAJ", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, locotenentul Irina Popa.
sursa foto: ISU Neamţ/ Agerpres
Taguri
Articolul anterior Pierderile armatei ruse în Ucraina, în cele 155 zile de război
Articolul următor Ministrul Agriculturii: Am încheiat recoltatul grâului în România; cu siguranţă o să avem pâine anul acesta

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei