Un autoturism de lux a fost distrus în totalitate, ieri dimineață, după ce a luat foc în timp ce se afla în trafic pe DN 39, în dreptul localității Costinești.
- Publicitate -
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța, subinspector Radu Croitoru, autoturismul marca Audi A4 a luat foc, marți, în jurul orei 3.30, pe drumul național Constanța - Mangalia, la intersecția cu șoseaua ce face legătura cu Stațiunea Costinești.
La fața locului au ajuns imediat pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Mangalia, care au lichidat flăcările după câteva minute de la intervenție.
Șoferul autoturismului, Elvis Iașar, de 26 de ani, din Constanța, le-a declarat polițiștilor ajunși la locul incidentului, că, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe DN 39 spre Mangalia, a observat că iese fum de sub capota mașinii și a oprit pe partea dreaptă a șoselei pentru a verifica instalația electrică. În momentul în care a ridicat capota motorului, acesta a luat foc, flăcările extinzându-se în habitaclu, iar autovehiculul a fost distrus în totalitate.
Conducătorul auto nu a fost rănit în incident și nici nu au fost victime, iar valoarea pagubei produse este de aproximativ 14.000 de euro.