Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Autoturism Mercedes Benz furat din Germania, descoperit în Constanța

de Anca PAPAN Vineri, 30 Mai 2014 141 < 1 min citire
Autoturism Mercedes Benz furat din Germania, descoperit în Constanța
Polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial PF Constanța au desfășurat ieri, în jurul orei 14.00, o acțiune pe linia combaterii traficului internațional cu autoturisme furate, și au reușit să identifice un autoturism marca Mercedes Benz model E250 Coupe, cu numere de Germania, despre care dețineau informații că este furat.
Conducătorul auto, un bărbat în vârstă de 32 ani, domiciliat în municipiul Medgidia, le-a spus polițiștilor că a achiziționat autoturismul fără să știe că acesta figurează ca fiind furat.
Autoturismul, evaluat la aproximativ 30.000 de euro, a fost indisponibilizat la sediul Gărzii de Coastă în vederea continuării cercetărilor, urmând ca la finalizarea acestora să fie luate măsurile legale ce se impun.
Bărbatul în cauză este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire prin "primirea, dobândirea, transformarea ori înlesnirea valorificării unui bun, de către o persoană care fie a cunoscut, fie a prevăzut din împrejurările concrete că acesta provine din săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, chiar fără a cunoaște natura acesteia".
Taguri
Articolul anterior Fiscul va fi și educator
Articolul următor Țigări de contrabandă găsite într-un autoturism cu numere de Italia

Comentează știrea

Mda
31 mai 2014
Articol fals!

Articol fals! Masina nu este furata. Data viitoare cand mai publicati asemenea articol, interesati-va daca este adevarat. Toate ziarele care au publicat acest articol fals vor raspunde pentru asta.

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei