Vineri, 05 Iunie 2026

Autoturisme furate din străinătate, găsite la Constanța

de Camelia MIU - MITRIC Joi, 17 Martie 2011 509 < 1 min citire
Două autoturisme care figurau ca fiind furate din străinătate au fost depistate de polițiștii de frontieră constănțeni în județul Constanța.
În primul caz este vorba de un bărbat de 35 de ani, din Bacău, cercetat de polițiștii de frontieră constănțeni pentru că a fost prins, la Punctul de Trecere a Frontierei Negru Vodă, la bordul unui autoturism marca Ford căutat de autoritățile italiene în vederea confiscării. Mașina figura ca fiind furată de pe teritoriul Italiei.
Laurențiu Lazăr, de 35 de ani, din Bacău, s-a ales cu un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de complicitate la furt. Autoturismul, în valoare de 20.000 de lei, a fost indisponibilizat până la finalizarea cercetărilor.
În cel de-al doilea caz este vorba de Dorel Stroie, de 24 de ani, din Râmnicu Vâlcea, care a fost prins de polițiștii de la Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Constanța conducând, în Năvodari, un autoturism marca Opel Astra G, cu numere provizorii, care figura ca fiind furat din Italia din anul 2008. Tânărul este cercetat pentru comiterea infracțiunii de complicitate la furt, iar autoturismul, a cărui valoare a fost estimată la 21.500 de lei, a fost reținut de polițiști până la finalizarea anchetei.
Articolul anterior Atenție șoferi! Scanerul de roviniete vă pândește
Articolul următor Farul vrea să-i spulbere Ceahlăului aura de invincibilitate

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei