Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, în cooperare cu ofițerii din cadrul Poliției Constanța, au depistat în municipiul Constanța o autoutilitară care figurează ca fiind furată din Italia.
- Publicitate -
Marți după-amiază, acționând în baza unei informații, oamenii legii au tras pe dreapta o autoutilitară marca Mercedes Benz, condusă de un constănțean de 49 de ani.
În urma controlului, s-a stabilit că autovehiculul figurează ca fiind furat din Italia, din data de 3 septembrie 2012. Șoferul a declarat că a cumpărat autoutilitara din județul Vrancea, fără a cunoaște că aceasta a fost declarată furată. Autovehiculul, în valoare de aproximativ 10.500 de euro, a fost indisponibilizat la sediul Gărzii de Coastă pentru continuarea cercetărilor.
Polițiștii de frontieră i-au întocmit bărbatului un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la furt.