Cu ocazia Zilei Poliției de Frontieră Române, care este sărbătorită în fiecare an la data de 24 iulie, la nivelul Direcției Poliției de Frontieră Constanța vor fi avansați în grad 82 de ofițeri (62 la termen și 20 înainte de termen) și 230 de agenți (216 la termen și 14 înainte de termen).
- Publicitate -
Festivitatea de avansare în grad a personalului și premierea cadrelor vor avea loc, astăzi, începând cu ora 9, în curtea instituției.
Sărbătoarea va continua cu o ceremonie religioasă de sfințire a tabloului reprezentându-l pe voievodul Ștefan cel Mare și Sfânt - protectorul spiritual al Poliției de Frontieră Române, prezentarea unei expoziții de fotografii din activitatea Poliției de Frontieră și expunerea tehnicii din dotare.
La nivelul întregii țări 345 polițiști de frontieră (209 ofițeri și 136 agenți) vor fi avansați în gradul profesional următor înaintea îndeplinirii stagiului minim. Aceștia s-au remarcat în activitatea specifică de supraveghere și control a frontierei de stat, obținând rezultate semnificative pe linia prevenirii și combaterii infracționalității transfrontaliere și se adaugă celor 1.677 polițiști de frontieră, care primesc noile grade profesionale, la termen, conform reglementărilor legale în vigoare.