Duminică, 07 Iunie 2026

Aveți grijă pe cine primiți în casă! „Metoda împrietenirea”, noua găselniță a infractorilor

de Florentina BOZÎNTAN Sâmbătă, 16 Ianuarie 2021 2608 1 min citire
Aveți grijă pe cine primiți în casă! „Metoda împrietenirea”, noua găselniță a infractorilor
Este cunoscut faptul că hoții își schimbă modalitățile de a comite infracțiuni, lăsând deoparte spargerea ușilor de apartament sau pătrunderea în locuințe prin escaladarea gardurilor sau a geamurilor, alegând noi variante de înșelăciune. Una dintre metodele prin care infractorii aleg să-i păgubească pe cetățeni este și cea cunoscută drept „metoda împrietenirea”. Polițiștii de la Biroul de Analiză și Prevenire a Criminalității, din cadrul IPJ Constanța, au desfășurat, miercuri, 13 ianuarie, activități în scopul prevenirii acestor infracțiuni, oferind sfaturi constănțenilor pentru a evita capcanele întinse de infractori.
Concret, „metoda împrietenirea” se desfășoară astfel: infractorii se dau drept angajați ai unor instituții, de la gaz, lumină, cablu tv etc și intră în locuințe sub diverse pretexte, dar având singurul scop de a fura bani și bunuri. „Chiar și sub aparența unei persoane nevoiașe care sună la ușa unui apartament pentru a cere un banal pahar cu apă, un infractor poate profita de vulnerabilitatea proprietarului pentru a-l deposeda de bunurile din locuință", au atras atenția polițiștii.
Drept pentru care, oamenii legii atrag atenția: „Solicitați persoanelor care își manifestă dorința de a intra în imobilul dumneavoastră să vă prezinte o legitimație de serviciu, astfel încât să notați numele acestora și alte detalii pentru verificarea telefonică a demersurilor pe care le întreprind. Nu lăsați bilete în ușa locuinței dumneavoastră sau mesaje pe robotul telefonic/rețelele de socializare prin al căror conținut să anunțe absența dumneavoastră din imobil". 
Taguri
Articolul anterior Traficul de mărfuri de pe Canalul Dunăre - Marea Neagră, salvat de grânele Serbiei și Ungariei
Articolul următor BNR a redus rata dobânzii de referinţă

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei