Duminică, 07 Iunie 2026

Avocatul Cristian Ion, despre scandalul din justiție: „Este foarte posibil să fie și o reglare de interese”

de Andreea CARAUA Vineri, 19 Decembrie 2025 609 2 min citire
Avocatul Cristian Ion, despre scandalul din justiție: „Este foarte posibil să fie și o reglare de interese”
Sistemul juridic din România continuă să clocotească, după dezvăluirile făcute de ancheta Recorder. Atât în spațiul public, cât și în rândul profesioniștilor dreptului, au fost generate mai multe reacții, drept urmare ziarul „Cuget Liber“ a solicitat opinii din interiorul sistemului, pentru a oferi o perspectivă mai amplă.
Potrivit avocatului Cristian Ion, apariția unor astfel de acuzații grave indică existența unor probleme reale, dar care nu trebuie extrapolate la nivelul întregului sistem. El susține că există derapaje punctuale, dar asta nu înseamnă că justiția din România nu funcționează. 
Din punctul meu de vedere, fum fără foc nu iese. Este ceva în neregulă, însă această situație nu ar trebui generalizată. După cum ați observat și în alte spețe care s-au pronunțat inclusiv zilele acestea, este o dovadă că justiția funcționează", a spus Cristian Ion, făcând referire și la decizia recentă a Curții de Apel Constanța, care a anulat toate probele administrate de Parchet în dosarul profesorului Paul Neagu, fostul antrenor al naționalei de bob a României.
 
În același timp, avocatul lansează și o altfel de ipoteză, față de cele care au circulat până acum în spațiul public, anume aceea că actualele acuzații ar putea ascunde și conflicte interne sau interese personale.
 
„După părerea mea, este foarte posibil să fie și o reglare de interese, dacă doriți, și chiar cei care, sau unii dintre cei care acuză la acest moment, să facă parte din sistem și acum, că nu se mai răspunde la comenzi, să acuze că justiția nu își face datoria. Chiar personal cunosc o speță de acest gen.
Ar trebui ca justiția să fie lăsată să-și facă treaba. Nu ar trebui să se intervină în astfel de situații, mai ales când se pronunță, sau înaintea pronunțării unor hotărâri judecătorești, care sunt esențiale pentru viața și a magistraților, dar și a societății”, a mai spus Cristian Ion.
În ceea ce privește încrederea cetățenilor de rând asupra justiției, avocatul consideră că aceasta depinde de capacitatea fiecăruia de a analiza informațiile cu discernământ.
 
Eu personal încerc să analizez toată situația și apoi să trag o concluzie. Nu trebuie neapărat să plecăm după fentă și să înghițim absolut toate informațiile. Trebuie să le analizăm și abia ulterior să tragem o concluzie. Cu siguranță, se va dovedi în viitor că justiția funcționează și își face datoria chiar și cu anumite derapaje care se întâmplă și cumva este normal și natural să se mai și greșească", a mai spus Cristian Ion. 
Taguri
Articolul anterior Atacatorul de la Universitatea Brown a fost găsit mort
Articolul următor Pilotul Nascar Greg Biffle şi întreaga sa familie au murit într-un accident aviatic

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei