Caz șocant în comuna Cobadin: doi băieți de nouă ani au fost surprinși, duminică după-amiază, în timp ce întrețineau un raport sexual oral.
- Publicitate -
Cei doi băieței au fost surprinși de șeful Poliției Cobadin, cms. Ionel Ioniță. "În jurul orei 13,00, ne aflam în piața din Cobadin, la o acțiune pe Legea 12/1990, când am observat doi copii după un brad. Mi s-a părut ciudată poziția lor, iar când m-am apropiat am observat că unul dintre ei avea pantalonii în vine, iar celălalt îi făcea sex oral", a afirmat polițistul. În primă fază, cei doi copii au susținut că ar fi fost forțați să întrețină relații sexuale de către niște tineri, pentru ca, pe parcursul discuțiilor cu oamenii, legii să admită că nu fuseseră, de fapt, obligați de nimeni. Mai mult, Ferdi Memet le-a mărturisit polițiștilor că a primit trei lei de la celălalt băiețel, Aliș Beiadin, pentru a efectua sexul oral.
Cms. Ionel Ioniță ne-a declarat că a fost luată măsura întocmirii unei dosar penal pentru întreținere de raport sexual cu persoane de același sex, dar cu siguranță cercetarea va fi încheiată cu neînceperea urmăririi penale, întrucât cei doi protagoniști sunt minori. Pe de altă parte, o măsură care a fost deja pusă în aplicare a fost sancționarea familiilor celor doi copii cu câte 200 de lei, pentru că nu au fost supravegheați corespunzător.
Părinții celui care se prostitua sunt la cerșit în Spania
Dincolo de gestul care contrariază, situația celor doi băieței este îngrijorătoare. Ambii provin din familii dezorganizate, cu mulți copii, ai căror părinți nu sunt interesați decât de alocația de la stat. Astfel, părinții lui Ferdi Memet sunt plecați, de aproximativ o lună, în Spania, unde cerșesc, ne-a spus Maria Vlaicu, asistenta socială din cadrul Primăriei Cobadin. Ei au opt copii, dintre care doi au fost părăsiți în spital, iar ceilalți șase au rămas în țară, să se descurce cum pot. Responsabil pentru soarta lor a rămas fratele cel mare, în vârstă de 17 ani.
"Primăria Cobadin le-a acordat, în 2006, loc de casă părinților lui Ferdi, le-a făcut și proiectul pentru ridicarea casei, dar nu au făcut nimic. Stau în continuare, cu toții, într-o cameră de patru pe patru metri pătrați", ne-a descris angajata primăriei condițiile în care trăiesc băiatul și rudele lui.
Viața lui Ferdi a fost chinuită, căci, pe lângă faptul că își petrece ziua cerșind, noaptea doarme pe unde apucă, nu merge acasă. La școală nu a fost niciodată, iar mama lui l-a părăsit de fiecare dată când a fost internat în Spitalul Municipal Medgidia. Oamenii spun că femeia obișnuia chiar să-i facă baie, iarna, afară în frig.
Tatăl închis pentru proxenetism, copilul surprins cu pantalonii în vine
Nici situația familială a lui Aliș Beiadin, cel care a plătit pentru plăcerile sexuale, nu este mai fericită. Băiatul și cei patru frați ai lui, cel mai mic în vârstă de trei ani, au fost în grija străbunicii, până înainte de Revelion, când mama lor a fost adusă de Poliție acasă. Fusese plecată în Spania, împreună cu tatăl băiețelului, care o obliga să se prostitueze. În vreme ce femeia a fost adusă la domiciliu, bărbatul a fost arestat peste hotare, iar oamenii legii spun că ar avea de ispășit o pedeapsă cu închisoarea de șase ani, pentru proxenetism.
Niciunul dintre copii nu merge la școală și singurele surse de venit sunt alocațiile și ajutorul social.
Situația familială a celor doi copii a intrat și în atenția Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului. "Am luat legătura cu Serviciul de Asistență Socială din cadrul primăriei, care urmează să consilieze familia și să întocmească rapoarte apoi, în funcție de ce se va depista, vom hotărî ce măsură se va lua", ne-a declarat Roxana Onea, purtător de cuvânt.
Mai trebuie menționat că oamenii legii au convingerea că băiețeii nu se află la prima ispravă de acest gen.