Polițiștii de la Brigada de Combatere a Crimei Organizate Constanța sunt în alertă după ce, sâmbătă, în stațiunea Mamaia, au apărut bani falși.
- Publicitate -
Anchetatorii susțin că situația a fost depistată de vânzătoarele a două magazine care au văzut că banii sunt contrafăcuți în momentul în care au numărat încasările. Femeile au chemat de urgență patrula care se afla în zonă și au predat bancnotele. Ele au spus că nu își amintesc de la ce clienți ar fi putut primi banii falși. Cele trei bancnote de 100 de lei au fost luate de polițiști și duse la expertiză. La prima vedere, ei au observat că lipsesc elementele de siguranță, iar hârtia este de proastă calitate.
Oamenii legii atrag atenția cumpărătorilor și comercianților să fie atenți la ce bancnote primesc.