Duminică, 07 Iunie 2026

Bărbat acuzat de camătă, plasat în arest la domiciliu după ce ar fi vândut ilegal apartamentele victimelor

de Antonia IVAN Sâmbătă, 11 Aprilie 2026 139 1 min citire
Bărbat acuzat de camătă, plasat în arest la domiciliu după ce ar fi vândut ilegal apartamentele victimelor
Un bărbat de 56 de ani din Brăila a fost plasat în arest la domiciliu, în urma unei decizii luate vineri de instanță, într-un dosar penal ce vizează fapte de camătă și tranzacții imobiliare ilegale.
Potrivit anchetatorilor, acesta este suspectat că a încercat sau chiar a reușit să vândă două apartamente aparținând unor persoane pe care le împrumutase anterior cu bani, pentru a-și recupera atât sumele acordate, cât și dobânzile, fără a avea dreptul legal să facă acest lucru.
Ancheta a fost instrumentată de polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Brăila, sub coordonarea procurorului de caz. Pe 9 aprilie, oamenii legii au efectuat două percheziții domiciliare în municipiu, în urma cărora au adunat probe relevante în dosar.
Din cercetări a reieșit că, în perioada noiembrie 2024 – noiembrie 2025, suspectul ar fi inițiat vânzarea unui apartament deținut de un bărbat de 42 de ani și o femeie de 45 de ani, în încercarea de a-și recupera datoriile. În același interval, acesta ar fi vândut și locuința unei femei de 34 de ani.
Pe baza probelor, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore în data de 9 aprilie, iar ulterior instanța a decis plasarea sa în arest la domiciliu. Pe durata măsurii preventive, acesta va fi monitorizat electronic.
Ancheta continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale și a eventualelor alte victime, scrie ObservatorNews.ro.
Taguri
Articolul anterior Tragedie în Spania: un copil român de 11 ani a murit după un atac violent într-un centru cultural
Articolul următor "Dobrogea cu gust" - Clătite de post cu gust de tradiție

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei