Un ieșean de 62 de ani, care are cangrenă la ambele picioare, a fost trimis acasă de medici, apoi plimbat între mai multe spitale, după ce a fost depistat cu SARS CoV-2. Preotul din sat l-a găsit în casă cu picioarele degerate și a anunțat familia.
- Publicitate -
Deși suferă de o formă foarte gravă de cangrenă la membrele inferioare în urma unor degerături, un ieșean depistat cu SARS-CoV 2 a fost trimis acasă. Cazul a fost descoperit de preotul din Moşna, care umbla cu Boboteaza. Acesta i-a informat imediat pe membrii familiei acestuia.
Bărbatul, care locuiește singur de câțiva ani într-o casă veche, fără bani și la mila oamenilor din sat a fost găsit în stare gravă, cu picioarele învinețite de frig. Nepoata sa a fost prima care a sunat la ambulanță și a făcut tot ce i-a stat în putere pentru bărbatul care are pierderi de memorie constant.