Un bărbat de 61 ani și-a pierdut viața, joi dimineața, după ce o autobasculantă încărcată cu pietriș s-a răsturnat peste el, accidentul având loc la o balastieră din localitatea Piatra, județul Bistrița-Năsăud, potrivit datelor furnizate AGERPRES de către purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean, Diana Pintea, scrie Agerpres.
- Publicitate -
Accidentul s-a produs la o rampă din zona de excavare, motiv pentru care a fost încadrat ca accident de muncă.
Bărbatul de 61 ani se afla în cabina autobasculantei, alături de șoferul de 66 ani, și a fost prins sub aceasta în momentul răsturnării.
Șoferul a fost rănit și a fost dus de urgență la spital de către colegi, înainte să ajungă ambulanța.
Echipajele medicale și de descarcerare deplasate la fața locului au găsit victima decedată, intervenindu-se doar pentru scoaterea acesteia de sub autobasculantă.
A fost sesizat Inspectoratul Teritorial de Muncă Bistrița-Năsăud, care urmează să stabilească dacă au fost respectate normele legale în domeniu, mai scrie Agerpres.