Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Bărbat decedat în urma unui incendiu. Totul a plecat de la un scurtcircuit…

de Cuget Liber Miercuri, 05 Februarie 2020 168 < 1 min citire
Bărbat decedat în urma unui incendiu. Totul a plecat de la un scurtcircuit&#8230;
Sursa foto: DC News
Un bărbat în vârstă de 60 ani din localitatea ialomițeană Miloșești și-a pierdut viața în noaptea de marți spre miercuri în urma unui incendiu care i-a cuprins locuința, relatează Agerpres. Potrivit biroului de presă al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Ialomița, la sosirea forțelor de intervenție, proprietarul locuinței a fost găsit decedat.
"La locul intervenției s-au deplasat trei echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Slobozia, cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă și o autosanitară SMURD, încadrate cu 13 subofițeri. La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta generalizat la locuință, proprietarul casei, bărbat în vârstă de aproximativ 60 ani și-a pierdut viața, acesta fiind găsit fără suflare", au precizat reprezentanții ISU Ialomița.
Aceștia au adăugat că au ars acoperișul casei pe o suprafață de aproximativ 100 metri pătrați, mobilier și mai multe bunuri electrocasnice. Cel mai probabil, incendiul a pornit de la un scurtcircuit electric.
Taguri
Articolul anterior Stadionul de rugby de pe strada Badea Cârțan, devenit din nou groapă de gunoi
Articolul următor Coronavirusul a omorât aproape 500 de persoane

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei