Un bărbat de 37 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat de violență în familie, încălcarea unui ordin de protecție și distrugere, în urma unor anchete desfășurate de polițiștii din Mangalia.
- Publicitate -
Potrivit anchetatorilor, incidentul principal a avut loc pe 29 aprilie, când, pe fondul consumului de alcool și al unui conflict spontan, bărbatul s-ar fi deplasat la locuința mamei sale, în vârstă de 61 de ani, și a unei alte femei de 79 de ani. Deși avea interdicția de a se apropia de acestea, impusă printr-un ordin de protecție emis anterior, el ar fi provocat un scandal și ar fi distrus telefonul mobil al mamei sale.
Cercetările au mai arătat că, pe parcursul lunii aprilie, acesta ar fi încălcat în mod repetat măsurile dispuse prin ordinul de protecție, prezentându-se de mai multe ori la domiciliul celor două femei.
Polițiștii au evaluat riscul conform procedurilor legale și le-au informat pe persoanele vătămate despre posibilitatea monitorizării electronice a agresorului, însă acestea au refuzat această măsură.
După reținerea pentru 24 de ore, suspectul a fost prezentat procurorului, iar instanța a dispus arestarea sa preventivă pentru 30 de zile. Acesta a fost încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.