Vineri, 05 Iunie 2026

Bărbat împușcat de șase ori, plimbat între spitale cu gloanțele în el

de Cuget Liber Duminică, 15 Aprilie 2018 195 1 min citire
Bărbat împușcat de șase ori, plimbat între spitale cu gloanțele în el
Un basarabean împușcat de 6 ori, în urma unui conflict cu un conațional, a fost plimbat 250 de kilometri, între spitale, cu gloanțele în el. S-a întâmplăt în Bistrița, după ce medicii au decis că intervenția chirurgicală nu poate fi făcută în oraș și l-au trimis la o clinică din Cluj-Napoca, numai că doctorii de aici l-au trimis înapoi. Un basarabean de 31 de ani a fost împușcat de un conațional de nu mai puțin de 6 ori. Acesta a fost găsit pe un câmp de un agricultor și a ajuns la spital cu plăgi în zona gâtului, a toracelui, a umărului drept și a brațului stâng, potrivit bistriteanul.ro.
Trei dintre gloanțe au rămas în trupul bărbatului, fiind nevoie de înlăturarea lor chirurgicală.
Medicii bistrițeni au decis însă că operația nu poate fi făcută la Bistrița și l-au trimis cu o ambulanță cu medic la Clinica de Chirurgie Vasculară Cluj-Napoca.
După ce a făcut 120 de kilometri, medicii clujeni l-au trimis însă înapoi la Bistrița. Așa că bărbatul a mai făcut 120 de kilometri cu gloanțele în el pentru a fi operat într-un final la Bistrița.
Bărbatul rănit are 31 de ani și locuia în Republica Moldova, însă provenea din Ucraina. Potrivit polițiștilor acesta era în tranzit împreună cu un prieten. În urma unui conflict spontan, acesta a fost împușcat de 6 ori de către colegul său. Deși a încasat 6 gloanțe, bărbatul a luat-o la fugă pe dealurile din apropiere, pentru a se putea ascunde de cel care îl voia mort.
Făptașul a fost prins în Maramureș de către polițiști și a fost adus în Bistrița-Năsăud, la audieri. Cei doi cetățeni străini sunt suspectați pentru trafic de droguri.
Taguri
Articolul anterior MILIARDE DE EURO pentru SATELE din ROMÂNIA! "Beneficiază, până în prezent, aproximativ 3,7 milioane de locuitori"
Articolul următor NU A MAI SUPORTAT DUREREA! S-a sinucis, după ce fiul său de 16 ani s-a înecat în mare

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei