Un bărbat în vârstă de 40 de ani a ajuns la spital, după ce a căzut de pe o trotinetă electrică pe strada Mihai Eminescu din orașul Murfatlar.
- Publicitate -
Potrivit primelor informații, acesta s-ar fi dezechilibrat în timpul deplasării și a căzut pe carosabil. La fața locului a intervenit un echipaj SMURD, care i-a acordat primul ajutor și l-a transportat la spital. Victima era conștientă în momentul preluării de către salvatori.
În zonă au fost mobilizate mai multe echipaje de poliție, inclusiv criminaliști, care desfășoară cercetări pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs incidentul.