Un bărbat în vârstă de 59 de ani a fost rănit luni dimineață în Marghita, după ce a încercat să stingă un incendiu izbucnit la gospodăria sa înainte de sosirea echipajelor de intervenție.
- Publicitate -
Potrivit Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bihor, apelul la 112 a fost înregistrat în jurul orei 04:25, iar la fața locului au fost mobilizate de urgență patru echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului Marghita, cu autospeciale de stingere, o autospecială tip ABROLL și un echipaj SMURD.
La sosirea salvatorilor, incendiul se manifesta violent la o magazie semideschisă și la o parte din acoperișul locuinței. Pompierii au reușit să localizeze și să lichideze focul în aproximativ 20 de minute, limitând propagarea acestuia și salvând o parte din construcție.
Conform primelor informații, incendiul ar fi fost provocat, cel mai probabil, de un conductor electric defect. Au ars magazia și bunurile din interior, precum și aproximativ 150 de metri pătrați din acoperișul casei.
În timpul intervenției, proprietarul gospodăriei a suferit arsuri de gradele I și II pe circa 20% din suprafața corpului, după ce a încercat să intervină pentru stingerea flăcărilor. Acesta a fost preluat de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean și transportat la spital.
Reprezentanții ISU Bihor reamintesc că, în cazul izbucnirii unui incendiu, cetățenii trebuie să sune imediat la 112 și să evite intervențiile directe atunci când acestea le pot pune viața în pericol. De asemenea, aceștia recomandă evitarea deschiderii ușilor și ferestrelor în încăperi afectate de incendiu, pentru a nu alimenta focul cu oxigen, și evacuarea imediată în situațiile în care fumul sau flăcările se extind rapid, conform News.ro.
Sursă foto: ISU Bihor