Un bărbat din Ilfov a fost reținut de poliție pentru amenințări online la adresa politicienilor proeuropeni, conform unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Ilfov.
- Publicitate -
Suspectul a postat pe rețelele sociale că intenționează să „împuște oameni politici” după alegerea lui Nicușor Dan ca președinte. Poliția s-a autosesizat după ce a descoperit postările amenințătoare ale bărbatului. Acestea vizau lideri ai unor partide politice și persoane cu orientări sexuale diferite, transmite Libertatea.
În urma investigațiilor, suspectul a fost identificat și ridicat de la domiciliu.
„Polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ilfov s-au sesizat din oficiu, cu privire la săvârșirea infracțiunii de tulburare a ordinii și liniștii publice, în cauză fiind întocmit dosar penal, în care se efectuează cercetări pentru stabilirea situației de fapt și de drept și luarea măsurilor legale care se impun", a transmis IPJ Ilfov în comunicatul emis marți.
„Persoana în cauză a fost identificată și va fi audiată. Urmărirea penală se efectuează sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu", a mai precizat IPJ Ilfov.