Bărbatul cu probleme psihice, suspectat de uciderea a cinci rude, reţinut

de Alina DRACOPOL Miercuri, 10 August 2022 142
Bărbatul cu probleme psihice din localitatea Bascov care este suspectat că a ucis cinci membri ai familiei a fost reţinut de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş.

"În cursul nopţii de 09/10 august, în urma desfăşurării cercetării la faţa locului, audierii mai multor martori, precum şi a persoanei bănuite de săvârşirea faptei cercetate (violenţă în familie în varianta omor calificat, împrejurările reţinute fiind: cu premeditare, asupra a două sau mai multor persoane, prin cruzimi), persoană care a dobândit succesiv calitatea de suspect, apoi inculpat în cauză, s-a dispus de către procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş reţinerea preventivă a acesteia pentru durata de 24 de ore", se precizează într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş.
El urmează să fie prezentat, miercuri, judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Argeş cu propunere de arestare preventivă.
Cinci membri ai aceleiaşi familii, inclusiv un copil, au fost înjunghiaţi mortal de un bărbat cu probleme psihice, a anunţat, marţi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei