Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Handbal / Florentin Pera, noul selecţioner al naţionalei feminine a României

de Sorin MIHALACHE Miercuri, 10 August 2022 170 1 min citire
Handbal / Florentin Pera, noul selecţioner al naţionalei feminine a României
Antrenorul Florentin Pera va fi noul selecţioner al naţionalei feminine de handbal a României, el fiind votat de subcomisia tehnică. Numirea sa va deveni oficială după validarea votului în Consiliul de Administraţie, informează Federaţia Română de Handbal.
„Ţin să mulţumesc comisiei tehnice şi în mod special tuturor antrenorilor pentru votul de încredere acordat, motiv de încredere şi responsabilitate într-o nouă şi importantă provocare a carierei mele.
Chiar dacă am antrenat o echipă de top din Europa cu obiectiv de câştigare a Ligii Campionilor, pot spune că postul de selecţioner reprezintă pentru mine un vis împlinit, o mare onoare, dar şi o mare răspundere.
Sunt un antrenor care se dedică şi pune suflet 100% la fiecare meci, lucru pe care vreau să-l imprim şi jucătoarelor la echipa naţională. Pun pe primul loc forţa grupului şi jocul colectiv.
Aştept validarea şi în cadrul şedinţei Consiliului de Administraţie, pentru a putea începe munca la echipa naţională. Hai, România!”, a declarat Florentin Pera.
În vârstă de 42 de ani, Florentin Pera îl înlocuieşte în funcţie pe Adrian Vasile, care ocupa postul de selecţioner din 19 ianuarie 2021.
Pera a antrenat-o în ultimul sezon pe ŢSKA Moscova, după ce în prealabil pregătise formaţia SCM Râmnicu Vâlcea, cu care a cucerit un titlu de campion al României (2019).
Foto: Facebook / FRH - Federaţia Română de Handbal 
Taguri
Articolul anterior Bărbatul cu probleme psihice, suspectat de uciderea a cinci rude, reţinut
Articolul următor Nicolae Ciucă, despre posibilele radiații de la centrala Zaporojie: 'Monitorizăm permanent toate datele!'

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei