Un baschetbalist american care juca de câteva zile la Gaz Metan Mediaș a ajuns la spitalul din localitate după ce în timpul antrenamentelor a fost agitat, iar ulterior a fugit din unitatea medicală, miercuri seară fiind găsit plin de sânge, pe malul râului Târnava Mare.
- Publicitate -
Potrivit președintelui clubului Gaz Metan Mediaș, Ioan Horoba, jucătorul american, Kevin Thomson, semnase contractul cu echipa în urmă cu două zile și urma să facă vizita medicală la Sibiu.
"Este un caz mai puțin obișnuit. Nu am toate datele referitoare la caz pentru că nu sunt în țară, dar cert este că sportivul este acum la spital. A semnat contractul cu noi în urmă cu două zile și urma să facă vizita medicală la Sibiu. Acum nu știu ce se va întâmpla, având în vedere cele petrecute. A fost găsit pe malul râului. Am anunțat și Ambasada SUA despre starea lui, pentru că nu ne-am mai confruntat cu un astfel de caz până acum", a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, președintele Gaz Metan Mediaș, Ioan Horoba.
El a precizat că baschetbalistul american s-a simțit rău în timpul antrenamentului de miercuri după-amiază, susținând că aude voci și fiind agitat.