Bătaie într-o unitate medicală din Medgidia! Agresorul va fi adus astăzi în fața instanței
de Andreea CARAUAJoi, 03 Aprilie 2025 231 < 1 min citire
Asculta stirea
La data de 2 aprilie, polițiștii municipiului Medgidia, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat în vârstă de 45 de ani.
- Publicitate -
Acesta este bănuit de săvârșirea infracțiunilor de lovirea sau alte violențe, tulburarea ordinii și liniștii publice și distrugere.
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Constanța, la data de 31 martie, în jurul orei 21:30, a agresat fizic un bărbat, de 46 de ani, în incinta unei unități medicale.
Ulterior, a lovit în mod repetat, cu un obiect contondent, autoturismul persoanei vătămate, provocându-i distrugeri.
Bărbatul a fost reținut, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, iar astăzi va fi prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, cu propunere legală.