Un șofer băut a lovit un bătrân, miercuri, pe o trecere de pietoni din Constanța. Potrivit polițiștilor, în jurul orei 16,50, Liviu Condrea, de 42 de ani, din Constanța, care conducea un autoturism marca Peugeot, pe bulevardul Aurel Vlaicu, dinspre Doraly spre strada Caraiman, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice, respectiv 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat, în zona podului din zona Km 4-5, l-a surprins și l-a accidentat pe Gheorghe Păcureț, de 85 de ani, care s-a angajat în traversarea străzii pe marcajul pietonal.
- Publicitate -
Pietonul a fost rănit și transportat la spital, medicii spunând că se află în afara oricărui pericol.
Șoferul este cercetat pentru vătămare corporală din culpă și conducere a unui autoturism sub influența băuturilor alcoolice.