Bătrână bolnavă de Alzheimer, găsită înecată în lacul Tașaul

de Andreea ILIESCU Vineri, 16 Ianuarie 2015 212
Polițiștii din Năvodari au fost sesizați ieri, în jurul orei 11.30, despre faptul că, pe gheața lacului Tașaul, între localitățile Năvodari și Luminița, se observă un cadavru. Apelul de urgență a venit de la un cetățean care trecea prin zonă și care a observat, la aproximativ 300 de metri de mal, un corp plutind.
La fața locului au ajuns polițiștii, dar și pompierii de la ISU Dobrogea, care au adus cadavrul pe mal. Oamenii legii au identificat-o pe victimă ca fiind o femeie de 79 de ani, din Năvodari. Aceasta suferea de Alzheimer și a dispărut de acasă de pe data de 3 ianuarie.
Trupul neînsuflețit a fost transportat la Morga Cimitirului Central pentru necropsie, în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor decesului. Un lucru este cert: pe trup nu erau semne vizibile de violență. 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei