Un adolescent de 19 ani, din Medgidia, a ajuns în atenția anchetatorilor după ce a băgat în spital un octogenar.
- Publicitate -
Oamenii legii spun că, vineri seară, în jurul orei 20.00, Puculi M. și alți doi indivizi s-au dus să fure lucernă. Aceștia se deplasau cu o căruță și au nimerit pe o solă care îi aparține unui bărbat de 83 de ani. În timp ce furau, indivizii au fost prinși de proprietarul terenului. Bărbatul le-a cerut indivizilor să plece, însă tinerii au refuzat categoric. Octogenarul avea în mână un băț și l-a lovit pe Puculi M. în zona capului. Imediat, tânărul a ripostat și l-a lovit pe proprietar.
"I-a aplicat o lovitură cu muchia coasei în zona fronto-parietală stânga, producându-i leziuni ce i-au pus viața în primejdie. Victima a fost găsită de fiul acestuia în sola de lucernă, în jurul orei 23.00", a declarat ag. șef adj. Bogdan Păduraru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța.
Octogenarul a fost dus de urgență la Spitalul Municipal Medgidia, iar apoi a fost transferat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, unde a rămas internat.
În urma investigațiilor efectuate, polițiștii din Medgidia și ofițerii Serviciului de Investigații Criminale au dat de urma suspectului. Puculi M. a fost escortat la audieri și reținut pe bază de ordonanță pentru 24 de ore. Pe numele lui a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie și tentativă la omor. El a fost încarcerat în Centrul de reținere și Arest Preventiv Constanța și prezentat magistraților cu propunere de arestare preventivă.