Un mopedist a fost prins de polițiștii din Albești în timp ce conducea, deși nu avea permis de conducere, dar și aflându-se în stare de ebrietate.
- Publicitate -
Dumitru A., de 44 de ani, din Albești conducea un moped pe drumul județean 391. Oamenii legii l-au oprit pe mopedist pentru un control de rutină, însă, pentru că acesta emana alcool, a fost testat cu aparatul Drager. În urma testării, polițiștii au stabilit că bărbatul avea o alcoolemie de 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat. Dumitru A. a fost condus la Spitalul Municipal Mangalia pentru recoltarea de probe biologice. De asemenea, în urma verificărilor efectuate în bazele de date, oamenii legii au descoperit faptul că bărbatul de 44 de ani nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Bărbatul este cercetat în stare de libertate pentru conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în aerul expirat și conducere pe drumurile publice fără permis de conducere.